Reparam o linie de tramvai pe largul bulevard,
o sudam, o-ndulceam sub ciocane rapide.
Umbrele noastre, ca un pașnic stindard,
pe adormitele ziduri se cățărau, arcuite.

Fierul isca, izbit, hieroglife în aer, sonore,
și noi descifram curioși o mitologie,
se perindau prin imaginația acelor dinamice ore
obeliscuri de foc, piramida furnalelor liliachie.

Fețe de oțelari apăreau în deasa lumină
pe care metalul topit o zvîrlea.
Iar săgețile sufletelor smulgeau o senină
cîntare, din aerul care ne înconjura.

Din Volumul
O viziune a sentimentelor (1964)
Nichita Stănescu

Am învăţat că sînt de neînvins
Doar Omul şi imensitatea.
A vieţii flacără e de nestins
Ca şi iubirea, munca şi dreptatea.

(…)

Din lupta aspră a acestui pămînt
Ne-am ridicat în demnitate…

(Acest pămînt, Progresiv TM, 1975)

Nightswimming deserves a quiet night
I’m not sure all these people understand
It’s not like years ago,
The fear of getting caught,
Of recklessness and water
They cannot see me naked
These things, they go away,
Replaced by everyday

Nightswimming, remembering that night
September’s coming soon
I’m pining for the moon
And what if there were two
Side by side in orbit
Around the fairest sun?
That bright, tight forever drum
Could not describe nightswimming

You, I thought I knew you
You, I cannot judge
You, I thought you knew me,
This one laughing quietly underneath my breath
Nightswimming

The photograph reflects,
Every streetlight a reminder
Nightswimming deserves a quiet night, deserves a quiet night

Halate-albastre gîndesc tehnic
O rugăciune-utilaj,
Din carte-altarului electric
În staticele catedrale,
Cu dumnezeul lor mecanic
Şi eretic.

Ridică inginerii Templul
Noii religii de oţel.
Şi ară sufletele plumbul
Pe plaiurile progresiste,
Crezînd că vor învinge timpul
Şi cuvîntul.

Îngerii reci produc Lumina
Hidrocentralele, credinţa.
Ei mută soarele şi luna
Sînt creatorii lumii noi,
De fier le sînt, pe cap, cununa
Şi aura.

Totu-i atomi şi electrificare
Şi pacea, pîinea sînt protoni.
Căminele sînt modulare,
Iar zeii vechi sînt astăzi arşi
Pe-ale ştiinţelor altare
Şi-n furnale.
…

E frig în sufletele roşii
Republica vrea un palton!
Iluminaţi, tovarăşii
Ridică vise din beton.

Mîna Omului,
Măiestria Omului…

Pod de piatră-a ridicat
Peste rîul înspumat
Pentru oamenii
Ce vor veni…

(Anotimpuri, Progresiv TM, 1974)

Mă tot încurc în nimicurile zilnice. În chestii tehnice parcă menite să mă tensioneze la maximum.
Îmi place cînd pot să am o zi reuşită, o zi la finalul căreia să îmi pot zice că am fost întrucîtva util cu ceva, că am descoperit chimia organică sau mai ştiu eu ce mare scofală.
Mi-am dat seama că nu îmi place să scriu. Pe acest blog.
Însă o fac, aşa, cînd mi se năzare.

Ar trebui să am o atitudine dintr-aia de blogger înrăit, îngîmfat, cu fumuri şi aere de om cult, important şi foarte, dar foarte ocupat. Or, eu, cum să vă zic… mă doare-n unghia de la degetul mic al vecinului de palier. Mă doare undeva de toate rahaturile celor care se agită şi fac valuri, de parcă ar încerca să salveze un mort de la înec. Sau “înnec”, cum am mai văzut pe cineva scriind pe-un blog recent. Bine, problema e totuşi că mă doare. Că dau importanţă oricărui lucru minuscul, inutil, oricărui nimic. Nimic zilnic. Ha! Ce bine sună! “Nimic Zilnic!” – parcă-i o reclamă la Bila sau Cora (nu mă tem că le fac cumva “reclamă”, căci nu mă “citeşte” lumea)
Nimic Zilnic! Acum şi în cutii mini-fosforescente cu trifosfat inodxidat incorporat în vid propriu. Cam aşa ceva.

În loc de editorial vă aduc ceva mai bun pe acest super-blog! O super ofertă pe care tre’ să n-o rataţi (sau pe care nu tre’ s-o rataţi, whatever!).

Vă aduc: NIMIC. Zilnic! :)

Azi am fost secretar de redacţie pentru o zi,
De fapt am fost secretar de Redacţie.
Am avut lupte grele cu Arhiva,
Mi-am pus în ordine gîndurile şi sentimentele.

Am făcut documente pentru copii,
M-am cufundat în fum de cafele şi hîrtii.
Azi am stat pentru o zi,
La masă cu doamna Birocraţie.

În Redacţie,
Printre roberţi si nicoleţi,
raluci şi registre,
sarcini şi ataşaţi,
Stau căni murdare şi afumate,
De timp, de oameni care nu mai sînt,
În Redacţie.

Ca secretar de Redacţie pe ziua de azi,
Îmi las registrul la data de ieri
Şi-mi beau ultima gură de cafea rece.
Închid pravalia şi trag concluziile
Unei zile de activitate.

Aşez prăfuitul înregistrator în sertar şi
Sting lumina în secţie.

Ca secretar de Redacţie, mîine voi plonja în trecut…

Ne asociem, facem, dregem

Din păcate am să fiu din nou un om rău şi am să dau cu roşii în minunata noastră societate civilă. Mai exact în moda asta cu făcutu’ de ONG-uri şi relaţia lor cu statul. Una, două, ăl’ mai insidios om îşi adună alţi doi după el şi se asociază, domne’, fac proiecte! În ziua de azi sînt ’jdemii de asociaţii sau fundaţii care se ocupă cu… ceva. Cu ceva anume se ocupă sigur, pentru că trebuie musai să aibă un obiect de activitate dacă vor să se înfiinţeze, aşa-i obligă legea, ce să-i facem? Dar la modul concret nu se simte nici un rezultat. Părerea mea.

Ne-am asociat, acum să ne sunăm între noi, să mai stăm de vorbă cu cine ştim noi că face bine statul de vorbă. Statul, da, statul ajută la verzişori, dacă ai „culori potrivite“. Finanţarea de stat poate veni din orice direcţie, dacă ştii la ce direcţie să plasezi ce trebuie (respectiv proiectul).

Cunosc destui oameni în domeniul ăsta al organizaţiilor neguvenamentale, în sfera de tineret, de artă, de sport. Unii dintre ei chiar sînt oameni lăudabili, ce fac eforturi crîncene ca să poată obţine un 3 lei pentru un proiecţel. Rezultatele, din păcate, sînt infime, ca o pietricică aruncată într-un ocean de ignoranţă. Dacă eşti om serios, ai o idee genială, aplicabilă şi vrei să prinzi o finanţare solidă, trebuie să îi spui ăluia de la direcţia lu’ peşte pentru tineret şi ce ai mîncat la micu’ dejun şi cum arăta nevastă-ta cînd era mică. Pentru o finanţare europeană deja trebuie să îţi iei concediu un an de zile, dacă vrei să faci „absorbţie de fonduri“ – absorbţie şi aşa defectuoasă la noi. Pe toate palierele.

Aşadar, avem pe cei care muncesc pe bune în domeniul ONG şi mai avem şi pe aceia care, printr-o minune a Sfintei Eufrosina, pun laba (un fel de mînă pentru animale) pe sume colosale, avînd depus un proiect de te miri ce, două file scrise cu font de 14. De aici vine şi frustrarea mea de ong-ist workaholic: sute de proiecte bine structurate, cu potenţial uriaş, zac în sertarele nu ştiu cărui minister sau instituţie, iar numai anumite prietenii proiecte ajung să vadă lumina banilor zilei. Că aşa se face treaba la noi. Bani să fie, vedem noi ce proiecte „proiectăm“. Proiectăm, că asta e la îndemîna oricărui minte-seacă. Proiectăm în sensul „trasăm o linie cu carioca pe hartă şi na, poftim, autostradă“.

Avem, să trăiţi!, o societate civilă bine închegată, care este vocea cetăţeanului, care face şi drege în aşa manieră încît efectele activităţii ei se simt bine de tot. Peste tot. Ne asociem într-o frenezie a exploziei de simţ civic, de interes public. Reforma statului se face, pînă la urmă, de jos în sus. Păi nu? De la noi, asociaţii şi „proiectanţii“. Important este numai să avem spate. Să plouă cu relaţii acolo unde ele trebuie să fie, că de implementat o să implementăm noi ceva după. După ce „proiectăm“.

E frumos că se înfiinţează pe bandă asociaţii şi fundaţii cu scopul nobil de a face bani. Bani pentru proiecte, evident, că doar nu şi-a tras nimeni Cadillac din „afaceri“ cu statul. Doar finanţările se regăsesc în programele pentru copiii defavorizaţi, în pistele de bicicletă, în copacii plantaţi prin toate parcurile Capitalei, în concertele dedicate Zilei Tineretului, în mine şi în tine, în fabrici şi uzine. Nu? Nu.

Generaţia „S.E.X.“, generaţia Pro, generaţia…

Dacă citiţi acest editorial doar pentru faptul că pe copertă apare scris undeva „S.E.X.“ alături de o tipă, atunci experimentul nostru a avut succes. Ediţia asta nu vorbeşte aboslut deloc despre sex, aşa cum poate aţi fi crezut. „S.E.X.“ este doar un mic tertip al nostru, pentru a vedea cît de mult „Sindromul Elevului Xerox“ v-a „contaminat“, dacă pot spune aşa. Mai exact, „Sindromul Elevului Xerox“ vrea să fie o sintagmă pentru orice poate fi catalogat ca efect de turmă în materie de stil vestimentar, muzical, de atitudine, gândire şi, de ce nu, de percepere a ceea ce înseamnă sexul în concepţia generaţiei de acum.

Dacă sexul e „la modă“, cum se tot zice, iar voi aţi fost interesaţi de aceast număr al revistei numai datorită copertei, pot deduce că şi voi faceţi parte din generaţia „S.E.X.“ a zilelor noastre, că vă lăsaţi duşi de val după prima chestie populară, fashionable, „trendy“. Ah, nu! Nu vreau să vă judec în vreun fel. Nicidecum aşa ceva. Nu îmi permit să judec pe nimeni din jurul meu, căci aşa ceva nu ar fi deloc just. Doar am simţit nevoia să punctez acest lucru, să vă reliefez un principiu folosind această metodă şireată.

Despre unicitate sau copy-paste veţi găsi subiecte destule în paginile următoare. Nu ar mai avea rost ca şi eu să fac o polologhie asupra ideii de orginial versus copie. Pot deja considera că scopul editorialului meu a fost atins în primele rînduri, explicîndu-vă acest acronim regăsit pe coperta revistei noastre.
Cred că Generaţia S.E.X. nu vă include doar pe voi, liceenii de azi. Prin anii ’90 se vorbea, ţin minte bine, de Generaţia Pro. Din generaţia asta pot considera că am făcut şi eu parte, pe val fiind la vremea aia trupe precum A.S.I.A., Bamby, Genius, Andre and so on şi ţoale şi atitudini care le imitau fanatic. Mai înainte de „Alo! Generaţia Pro?“, auzisem de pe la părinţi că existase şi o Generaţie în blugi. Motto-ul era unul limpede şi unitar: „Te salut generaţie-n adidaşi, te salut generaţie în blugi!“, iar folk-ul şi celebrul Cenaclu Flacăra erau emblemele acelor ani.

Desigur, în orice val al oricărei generaţii nu toţi tinerii făceau parte din „turmă“. Au existat şi individualisme sau anumite expresii ale vreunei forme de original, care mergeau dinadins în contra curentului mainstream.
Timpurile au trecut, generaţiile s-au tot schimbat. Însă, un singur lucru mi se pare că este identic, că se tot copiază de sute de ani la nesfîrşit: faptul că fiecare generaţie copiază în interiorul ei anumite modele de urmat, faptul că fiecare generaţie de liceeni, în felul ei, a fost şi va fi o Generaţie S.E.X.

Teen Press în blugi, cu căştile în urechi, pe bicicletă

Şi uite că după ani şi ani de muncă, Teen Press a crescut treptat, devenind matură, profesionistă, independentă, mai încrezătoare în forţele proprii. Ce poate fi mai fumos decît să vezi cum o revistă, o redacţie creşte, evoluează sub ochii tăi? Cred că după atîtea nopţi nedormite, weekend-uri petrecute în redacţie, cafele peste cafele, zile de vară în care lucram de zor la închiderea unei ediţii şi transpiram ca porcii – căci aerul condiţionat dădea rateuri -, zile de iarnă în care, făcînd corectura unei serii de articole, stăteam cu geamurile din Redacţie larg deschise – sperînd că astfel fumul de ţigară o să îşi găsească drumul înspre afară -, ce mai!, după toate aste peripeţii, merităm şi noi o haină nouă, un titlu nou care să păstreze şi să ducă mai departe acest vechi nume şi renume: Teen Press.

Şi pentru că tot am adus în discuţie ideea de renume, aş vrea ca orice licean, orice generaţie de liceeni, să nu creadă că Teen Press ar fi cumva vreo îngîmfată, cu nasul pe sus. Este nedrept ca voi, liceenii de azi, să aveţi impresia că noi, ăştia de la Teen Press, sîntem nişte mici dumnezei, infatuaţi, omniscienţi, atoateştiutori. Nu vreau să se formeze în jurul funcţiei de redactor Teen Press o aură de „Curtea Franţei“. Este firesc ca un redactor sau fotoreporter Teen Press să fie mîndru că duce mai departe acest renume al Redacţiei şi este perfect just ca acesta să fie apreciat pentru munca sa. Că doar nu este un pierde-viaţă, cum îmi place mie să-i calific pe cei care freacă zilnic piciorul muştei.

Un tinpresist face ceva, se exprimă liber, ştie că are acest drept şi îşi asumă rolul său în această societate; tinde să devină un om căruia îi place frumosul, cultura, prietenia, respectul şi responsabilitatea. Un tinpresist este conştient însă şi de faptul că este doar un om şi că poate face greşeli cu caru’, la o adică. Nu sîntem şmecherii care şi-au tras revistă şi care acuma se uită de sus la liceanul ce nu e cu ei pe baricade. Măi, copii, şi noi tot oameni sîntem, tot două picioare avem, sîngerăm dacă cineva ne împunge, ne bucurăm de un răsărit de soare – precum o faceţi şi voi.

Diferenţa dintre noi şi voi este aceea că noi am ales să facem ceva cu viaţa noastră prin acest mod: scrisul, fotografia, administrarea Redacţiei. Voi, fiind cititorii noştri, cu siguranţă că aveţi o minte deschisă, că faceţi şi voi ceva pentru binele societăţii şi, implicit, al vostru. Fie că sînteţi voluntari în proiecte ecologice sau artistice, fie că faceţi vreun sport la un oarecare nivel de performanţă, că pictaţi, cîntaţi, jucaţi teatru, plantaţi copaci sau iubiţi muntele şi marea, şi voi faceţi ceva extrem de important pentru toţi ceilalţi din jurul vostru. Numai că aveţi alte unelte cu care să faceţi asta. Noi, cei din Teen Press, apreciem dialogul deschis cu voi, publicul nostru. Noi existăm numai pentru voi. Ne place să ştim că sîntem o mare familie, că împreună – noi scriind, voi citindu-ne – facem ceva bun, de calitate, că nu stăm degeaba!

De aceea, în această nouă eră din viaţa Redacţiei, în lumina acestei noi maturizări, ne dorim cel mai mult să ne cunoaşteţi, să ne ştiţi îndeaproape, să vedeţi că în spatele Administraţiei şi organizării noastre aparent rigide, dar necesare, sîntem şi noi liceeni, studenţi, tineri şi nebuni, trişti şi veseli – aşa cum eşti şi tu! Sîntem Teen Press şi, da, sîntem mîndri de asta. Vrem ca tu să ne critici acolo unde ştii că ai dreptate, acolo unde greşim. Vrem ca tu să ne apreciezi, dacă eşti de acord cu ceea ce simţim şi gîndim.

Blog-ul nostru va fi o fereastră către interiorul Redacţiei, către viaţa de zi cu zi din spatele paginilor de revistă şi de web pe care tu, cititorul, le frecventezi. Ne vom vedea aici zilnic, cu bune şi rele. Ne vei cunoaşte aşa cum sîntem şi te vom cunoaşte şi noi mai bine; vom deveni, cu siguranţă, buni prieteni.
Căci pînă la urmă noi lucrăm pentru tine, pentru toţi liceenii, pentru toţi tinerii care îşi trăiesc viaţa de liceu, care gîndesc şi se exprimă liberi de orice prejudecată.

Teen Press a fost cîndva cenzurată, iar azi este independentă, liberă, este vocea ta şi a colegului tău de bancă. Este graffiti-ul cu „Salvaţi natura!“ de pe gardul şcolii tale, este bicicleta pe care o alegi ca mijloc de transport în locul automobilului, este cămaşa în carouri şi jeanşii în care te simţi atît, o!, atît de bine, este cartea aia nemaipomenită pe care o citeşti în parc, este muzica ce îţi răsună zi de zi în căşti şi de care nu te mai saturi, este skate-ul cu care te dai pe trepele liceului, este – de ce nu – proful ăla absolut genial ale cărui sfaturi şi cursuri îţi rămîn toată viaţa în amintire, este prietenul şi colegul tău din liceul vecin – eşti chiar tu! Teen Press este tot ce simţi şi faci tu, pentru că Tu faci Teen Press!