''...aşteptînd un stîlp de telegraf, pe un scaun, în tramvai... Ştii, Lavinia, lunile nu sînt ani (nu au gust)...'' (EU)

''Trebuie să învăţăm să ne coborîm mintea în inimă, iar de acolo, în timp, inima va coborî în buzunar. Şi dacă în buzunar inima nu va găsi nimic, atunci ea va muri...'' (EA)

''Filosofia nu salvează România, dar năravul ba!'' (EL)

"Dacă n-am murit, n-am făcut nimic în viaţă" (TOŢI)

Am observat o treabă cam urîtă, zic eu. Cunosc o puzderie de populet şi m-am săturat de ei. Oriunde mă duc, cineva (curios) mă recunoaşte cumva. Fie că-şi aduce aminte de mine de prin Club A, fie că mă ştie de la nu ştiu ce zi de naştere, de pe stradă, din troleu, din duş sau că ar fi citit Teen Press, văd feţe zîmbitoare care îmi adresează salutări cordiale, primesc stîngeri de mînă, pupi-curi pe obraz (iac!) şi mizerii de invitaţii de genul "Stai cu noi la masă!" Adică, OK, e fain să intri prin Iron City sau Revenge şi să dai de figuri cunoscute, dar mai dă-o dracului! Nu pot să dau o băşină, că a doua zi dimineaţă îmi zice una pe mess că m-a văzut nu ştiu pe unde că pişam un gard ori mă ţineam de după umeri cu alţi doi tovarăşi berari. Chestia asta poate fi adesea deranjantă. Am o sumedenie de contacte în lista de IM încît nici nu mai pot adauga oameni, nu mă mai lasă iahu-ul. Şi cu toate astea, am constatat că nu cunosc pe nimeni cu adevărat. Degeaba mă înham cu nişte cunoscuţi la un sticlism, dacă atunci cînd încep să îndrug şi eu d'ale vieţii mele valuri nu primesc decît un "Mda, naşpa frate! Hai să mai băgăm una!" Păi bine măi, "cunoştinţelor", poate vrea şi omu' să mai verse din năduf, să îşi zică oful. Bem, bem, dar unde-i conversaţia? - ca să zic aşa. Fiecare le are pe ale sale, pînă la urmă. Cui naibii îi mai pasă de problemele altuia, nu? Eu, unul, deja am început să îi evit pe ăştia. Ne ştim "din vedere" şi e destul. Nu ai cu cine să discuţi pe bune. Să pui cărţile pe masă. Căci toţi se grăbesc să ajungă undeva: să mai bea o bere, să prindă metroul, să ajungă la vreun concert de toată merda, să ajungă la facultate, la "servici", la gagică. Am să încep să vorbesc de unul singur pe stradă, că e mai economic. Sau la telefon. Cu aia de la relaţii cu publicul. Şi am să folosesc termenii "terorism", "bomba", "mîine", "palat". Măcar aşa cineva are să mă asculte cu Siguranţă!

Pe lîngă faptul că nu sînt un mare fan AC/DC, deşi apreciez cîteva piese d-ale lor - despre care am mereu senzaţia că aproape 90% sună la fel -, mi-am distrus sănătatea capului participînd la această mare adunare cetăţenească din Piaţa Constituţiei. Ziceam eu odată unora, care îmi fluturau mîndri biletele lor la acest concert, că n-aş merge la treaba asta nici plătit. De fapt, din principiu nu onorez cu prezenţa astfel de evenimente cu burtoşi retarzi de la BGS pe post de ''dumnezeul de la intrare'' şi cu puzderie de omuleţi care grohăie spre scenă, ca şi cînd ar fi văzut-o pe Crăcană goală. Dintr-un principiu ce îmi taie orice poftă de aşa ceva: principiul 10 plătitori de bilet per metru pătrat. Am o fobie bine dezvoltată faţă de mulţimile cu doi neuroni care varsă bere, colegi, ghiozdane peste cealaltă mulţime disperată să stea lipită de gardul din faţă. De ce naibii ai sta lipit de un gard mai bine de patru ore?! Ca să ce? Dar banul este ochiul dracului şi principiul ce stă la baza fobiei mele bine intenţionate s-a dus şi el tot după ban, adică la dracu'! Aşa că iată-mă în spatele scenei lui peşte, la 7:30 dimineaţa, înrolat într-o armată a organizării, fix în ziua concertului. Deci mut nişte bucăţi de sărăcie dintr-o parte într-alta a ţarcului - ce va fi umplut cu oi în cîteva ore - şi primesc bucuria de a privi live pe scenă un sexagenar la bustul gol cum dă din bazin pe propriile solo-uri de chitară. Başca 80 de lei! E bine că nu mi-am stricat duminica pe degeaba. Pot să mă laud că am fost plătit ca să vin să o văd pe gonflabila Rosie, atîta cît a fost ea: cît casa. Bine, şou-ul a fost şou, iar sunetul şi imaginile de pe ecrane au fost pe măsură. Sînt dezamăgit că nu s-au dezbrăcat toţi pensionarii ăia de pe scenă şi că n-au făcut apoi stage diving peste virginele din faţă, care tot apăreau pe ecrane, zîmbind senin ca boul la omleta cu mărar. Iar ţopăitul într-un picior la fiecare final de piesă al bunicului cu sfîrcuri ciocolatii, devenise la fel de palpitant precum momentul în care mă tăie ''actul fiziologic reflex de eliminare a urinei din vezica urinară'' (vezi DEX). Sau precum varicele pe care le-am dobîndit, tot cu titlu gratuit, după o investiţie de peste 12 ore petrecute în picioare. P.S.: Cum aproape toţi fericiţii şi fericitele care au intrat în acest ţarc şi-au propus să se micţioneze simultan la cele trei ecologice amenajate, taman după ce irişii şi-au luat jucăriile, mi-am uşurat sarcina de pîine lichidă în spatele cortului cu mizilicuri kitchoase al unui britanic albinos care ţipa isteric ''Not there, not there!''. Eu şi alţi patru doritori de uşurare fizică şi prieteni de-ai lui Bachus, care îmi sînt anonimi, l-am trimis pe româneşte de unde a venit (adică înapoi în UK), cu menţiunea răspicată că ''La noi în ţară ne piş*m unde ne taie!'' (n.r. piş*rea).

Eram în metrou, dormeam şi ghici cine se aşează lângă mine? Gabriel Ban! Mă gândesc cum să mă bag în seamă şi îmi vine în cap hobby-ul lui. Jurnalist. Îl caut pe Facebook, îi recunosc poza, îi umblu pe profil pe acolo şi văd că e, ghici ce frate! Redactor-şef la Teen Press! Ce fac? Şoptesc: "Bă ce aş citi un Teen Press acum!", da' fix cât să mă audă. Ba şi scoate revista frate, mi-o lasă mie, ne împrietenim şi pe Facebook. Foarte Tare! (Ca să nu devină monotone mass-urile cu www.teenpress.ro)

Gata! A venit primăvara. Am renăscut. S-au dus frigul şi nămeţii. Avem noroaie şi zambile. Am renăscut!

O altă problemă de-a mea se leagă de spiritualii ăştia care cred că ştiu totul despre lume şi univers. Au impresia că pot da sfaturi oricui, că frustrările lor personale ce i-au adus spre o anumită concluzie sînt general valabile. Nu îi am la inimă pe aceia care încearcă să-mi bage pe gît o anume credinţă sau un anumit principiu despre viaţă, Dumnezeu, iubire sau moarte. OK, sînt deschis, tolerez, pot purta o conversaţie cu cineva fără să îl (o) ard pe rug. Dar nu permit nimănui să îmi toarne în creier judecăţi de valoare proprii, idei sau principii la care acesta a ajuns prin propriile experienţe de viaţă. Fraţilor şi surorilor, care aveţi spiritualitate la micul dejun şi ''şaorma'' chakra deschisă la cină, vă implor să vă rezumaţi doar la nişte simple împărtăşiri ale trăirilor voastre, la un simplu schimb de impresii şi experienţe şi să nu încercaţi să ''convertiţi'' pe alţii la propriile voastre credinţe. Eu n-am încercat să aduc pe nimeni cu forţa la ''Isus-ul catolic''. Vă respect ideile şi convingerile, dar nu încercaţi să vă depăşiţi frustrările sexuale şi ego-urile rănite din adolescenţă, prin influenţarea celor din jurul vostru. Nu deţineţi voi adevărul suprem şi nu aţi găsit voi (!) Creatorul într-o sesiune de Yoga sau într-o orgie de Iubire Tantrică anală! Eu prefer să mă duc la biserică, decît să-mi deschid ''ceacra'' anusului şi să încerc să ''simt'' cum mă ''cercetează'', înţelegeţi voi, ''Universul''. Aşa că data viitoare, frustraţii lui Cacă-Viaţă, păstraţi-vă prozelitismele pentru copiii voştri! Stăm la o cafea, ne vorbim că oamenii, vă respect, încerc să vă iubesc şi încerc să vă înţeleg, dar nu-mi băgaţi mîna în pantaloni! Iubire ''deschisă'', măi spiritualilor şi înţelepţilor, să faceţi cu alţi complexaţi precum voi, în hale special amenajate! Lăv end pis!

Doamne, cît detest şezătoarele infatuate ale literaţilor lui peşte. Îmi provoacă repugnă orice adunare aşa-zis erudită a acestei bresle de înfumuraţi. Nu rezist mai mult de zece minute la un cenaclu dintr-ăsta în care fiecare are aere de geniu în poezie, unde ăştia îşi citesc singuri creaţiile proprii, cu o atitudine solemnă, şi care se aplaudă reciproc pentru magnificele versuri audiate. Nu pot să asist la aşa ceva. Îmi vine să-i dau cu creierii de scrierile alea ale lor, să le scot fumul din ţeastă. Mamă ce poeţi sînt ei, ce somităţi în literatură, cîtă cultură emană versurile unui ratat de 30 şi ceva de ani. Cîtă îngîmfare există într-o aşa adunătură de unicaţi, de oameni de cultură şi bere, de frustraţi social. Domne, noi facem cultură, noi sîntem elevaţi, Noi ştim cum e cu artele. Sîntem mari critici de literatură. Ne-am născut cu volum de poezii lipit de cap. Dacă e pe d-astea, apoi toată lumea scrie poezie. Aşa orice şomer boem, care trăieşte din alocaţia iubitei lui de 17 ani, poate fi considerat un zeu al literelor, un intelectual, un rafinat, ce nu se pogoară la nivelul nostru de muritori. O, da, eu nu înţeleg poezia, desigur. Lasă că o ştiu ei mai bine. Să o scrie pentru ei şi mama lor şi s-o citească tot ei între ai lor. Mie mi-e greaţă de astfel de atitudini mizere. Mai bine mă apuc să învăţ chineza...

Nu mai pot cu creştinii ăştia care nu primesc colnidători şi se ascund prin casă cînd aud soneria de la uşă şi colinde pe hol. MegaCristoşi fricţioaţi cu spirt. Bă nene, nu zic să ne bage în casă şi să ne dea 50 de lei de căciulă şi pe proaspăta lui nevastă, mică şi gravidă, pentru o poştă sadică lîngă bradul din sufragerie. Ba chiar nu vrem nici un leu, numai să ne deschidă, măslina dracului, uşa şi să ne asculte colinda. Gratis, că d-aia e colindă. Nu are tarif. E bine şi dacă ne dă două mere la 9 inşi. Tot e ceva: MĂCAR A DESCHIS UŞA!!! Celor care nu ne-au primit ieri seară, le urez Cristoşi Fericiţi şi să le aducă Moşu' asta: http://www.santasm.net/ FIE CA LUMINA SARBATORILOR DE IARNA SA VA COSTE ENORM! :-)

Am revelaţii nocturne, somnambule şi insomniace simultan cînd vine vorba de F.J.S.C., I.S.M.M. sau PACT cu Diavoliţa (Să nu-l uit pe Preferatul de la Introducere în P.); M-aş întoarce la prima zi de dragoste dintre mine şi Vaca asta facultativă... dar nu mai pot, n-o iubesc, doar mimez. Băi, şi-am încercat, ca să nu-mi zic c-am fost fraier. Nu mă place şi n-o pot iubi nici eu. Stă ca proasta, bartai complexu' şi mă striveşte pe ficat cu datorii rămase din primul an. Îmi creşte pofta de greaţă pentru aşa ceva. Şi cînd mă gîndesc: eram primul la uşă, la înscrieri. Dar nu s-a prins de mine şi pace! Trebuie s-o iubesc de silă, de protocol, c-aşa dă bine: s-o ai făcută. Şi că altcumva m-ar costa. Deci aşa pot fi eu ăla care e plătit de Ea. Ce mişel! Eram primul ei nebun, dar am cunoscut-o. Din prima săptămînă m-a şi pierdut. Facultateo! 'tu-i blogu' mă-sii. Mă duc la Sighişoara să calc pe caldarîm cu sandalele de anul trecut. Încă mă mai ţin.

Jurnal de mare, de munte... Toată lumea pleacă pe unde poate... Aaa! De ce dracu aş scrie aşa ceva?! La naiba cu bloagele astea - n-am nici un chef!

Dumnezeule, mi-am făcut blog!!! Recunosc, scopul iniţial al acestui blog era unul didactic. Ni se dăduse o temă la un laborator de toată merda să ne facem cîte un blog pînă la finalul anului, ca să ne pună note şi alte alea. Dubiosul ăla sinistru, cu rol de cadru didactic universitar, n-a specificat pe ce să ne facem blogul lui peşte... pe blogspot sau pe wordpress. Aşa ca mi-am făcut blog, fireşte, pe wordpress, ca tot omul normal la cap. Neah! M-am ales cu restanţă. Vezi-doamne, trebuia făcut pe blogspot... că pe wordpress nu-i bun, că nu-i de nivelul nostru de pregătire într-ale Internetului. Mda, corect! Că noi la minunea de laborator făceam straşnice incursiuni intr-ale utilizării complexului... browser (!). Uau! Aşa că am un blog de restanţier. Măcar dacă tot l-am făcut şi tot mi-am luat restanţă pe el, să-i găsesc şi eu o utilitate... publică.

Am fost de 1 mai in Vama. In pustiul ala de "tara" exista doua bancomate. Unul in Vama, altul tocmai in Mangalia. Am fost cu cortu'. In cort, bine. Afara, in cortul vecin, doua roachertizde discutau semi-doct,cvasi-erudit etc,problemele societatii. Adica o proasta ii zicea altei proaste: Fata, am fost la Carturesti zilele trecute - ca deh, sint culta, deci beau "ceaie" si cetesc "carturi". Si unu' s-o luat de mine, mi-o pus ceainicul pe masa (n.r. - intelectuala se afla in cafeneaua de fitza de acolo) si-mi zice daca nu am cerut sa cumpar ceainicul ala. Eo ii replic: Baaai, da' ma vezi pe mine betiva sa cumpar tone de ceainicuri, asa, ca n-am ce face cu sanatatea?!" Ma ridic din cort, timorat de pluralul de la ceainic... Ma duc pe "plajuri"...

Draga beredeu, am piedrut mizeria de fisa de aderare, prin urmare nu mai pot accesa mizeria de brd-net pt ca nu imi stiu codul ala infect... cum aflu codul? nu mi se poate trimite un e-mail cu el? e atit de greu sa aflu un amarit de cod? dupa ce ca ne-au obligat idiotii aia de la facultate sa ne facem card, ca "o sa vina bursa mai repede" - by the way: vine pe dracu' -, mai stam si ca idiotii in asteptarea minunatei noastre burse ca sa intre pe card. pe cind altii, care n-au card, iau bursa in mina, cu trei secole inaintea noastra, a astora cu card. care mai e utilitatea cardului?! nu era aceea de a facilita tot procesul de trimitere/primire a banilor, in cazul nostru bursa? FRATE, LUNA TRECUTA AIA FARA CARD AU LUAT BURSA PE 23, CIND ERAM EU MIC, DE MA ADUSESE MAMA LA FACULTATE DE MINUTA, IAR CEI CU CARD AU LUAT-O... BURSA ADICA, PE 26!!! AM ASTEPTAT-O SAPTEZECI DE ANI, PRIETENE! ERAM PE VREMEA LUI BUREBISTA CIND S-AU DAT BURSELE ALORA FARA CARD... INTREBAREA, DECI, PERSISTA: DE CE CARD LA BRD? DE CE CARD PUR SI SIMPLU? CA SA CE?! INCA MAI ASTEPTAM BURSA, OAMENI BUNI! CA SINTEM STUDENTI, NU CA VOI CAPITALISTI IMBIBATI IN BANI, DE PUTITI A BOGATIE DE LA O MILA! - ASTA VINE DIN PARTEA UNUI GRUP DE STUDENTI DE ANUL I SI II DE LA JURNALISM, ELECTRONICA SI MEDICINA! VREAU SA STIU CIND INTRA MIZERABILA BURSA DE STUDENT EMINENT, CUM AM MAI ZIS IN REPETATE RINDURI. SA FIU SUNAT PE MOBIL, SA PRIMESC mail/sms/invitatie speciala de la guvern, ceva!!! ca brd-net nu ma ajuta, mai ales cind n-am codul de utilizator. sper ca cineva de "acolo" de la voi se va sinchisi sa ne dea citeva lamuriri la intrebarile noastre fara de raspuns... o zi buna!