Mă tot încurc în nimicurile zilnice. În chestii tehnice parcă menite să mă tensioneze la maximum.
Îmi place cînd pot să am o zi reuşită, o zi la finalul căreia să îmi pot zice că am fost întrucîtva util cu ceva, că am descoperit chimia organică sau mai ştiu eu ce mare scofală.
Mi-am dat seama că nu îmi place să scriu. Pe acest blog.
Însă o fac, aşa, cînd mi se năzare.
Ar trebui să am o atitudine dintr-aia de blogger înrăit, îngîmfat, cu fumuri şi aere de om cult, important şi foarte, dar foarte ocupat. Or, eu, cum să vă zic… mă doare-n unghia de la degetul mic al vecinului de palier. Mă doare undeva de toate rahaturile celor care se agită şi fac valuri, de parcă ar încerca să salveze un mort de la înec. Sau “înnec”, cum am mai văzut pe cineva scriind pe-un blog recent. Bine, problema e totuşi că mă doare. Că dau importanţă oricărui lucru minuscul, inutil, oricărui nimic. Nimic zilnic. Ha! Ce bine sună! “Nimic Zilnic!” – parcă-i o reclamă la Bila sau Cora (nu mă tem că le fac cumva “reclamă”, căci nu mă “citeşte” lumea)
Nimic Zilnic! Acum şi în cutii mini-fosforescente cu trifosfat inodxidat incorporat în vid propriu. Cam aşa ceva.
În loc de editorial vă aduc ceva mai bun pe acest super-blog! O super ofertă pe care tre’ să n-o rataţi (sau pe care nu tre’ s-o rataţi, whatever!).
Vă aduc: NIMIC. Zilnic! :)



